Un an de pastorat. La ce concluzii am ajuns?

A trecut un an de la ordinarea mea ca pastor și slujitor al lui Hristos. Sunt multe de spus și sigur nu pot „încăpea” într-un scurt articol, dar iată câteva gânduri. Sper să vă fie de folos:

  • Niciodată, niciodată nu aș fi crezut că voi fi vreodată păstor al unei Biserici. Eu niciodată nu aș fi crezut că aș putea deveni creștin la modul serios, sau pedicator darămite pastor. Well, după cum vedeți, am ajuns — acolo unde niciodată nu aș fi crezut. Pentru că e o poziție voluntară, la moment nu am de câștigat ceva în sensul material, ba din contra... Dar sentimentul de bucurie, pace și împlinire nu poate fi comparat cu nimic. Sunt un om împlinit. Dar ce pot zice cuvintele...
  • Concluzie: niciodată să nu spui „niciodată!” în fața unui obiectiv ce pare imposibil. Lucrurile bune care ți se par imposibile și neverosimile ajung a fi posibile și verosimile. La Dumnezeu TOATE sunt cu putință (Marcu 10:27). Așa că fii optimist. Capul sus și înainte! Încrede-te în Dumnezeu! Izgonește frica!
  • Cum am luat așa decizie? Prin credință. Am avut nevoie de determinare. Nu prea aveam claritate și... mă temeam de anumite consecințe în plan social. La un moment mă gândeam „Da oare ce vor zice oamenii?” — chiar dacă știam principiul din Fapte 4:19/5:29 care îndeamnă credincioșii să asculte mai mult de Dumnezeu decât de oameni. Într-o zi am decis să zic Domnului un „Da!” ferm. Am apăsat butonul. Pac! Asta era un pic peste parametrii credinței mele racordate — pe atunci — la rațional. Și s-a întâmplat știți ce? O minune! Imediat ce am călcat prin „credință” a apărut și curaj și claritate și tot restul. A dispărut frica, nesiguranța, teama de ce vor zice oamenii etc. Dar trebuia să iau o decize. Trebuia să cred și să mă încred în ce zice Dumnezeu în Biblie și să acționez.
  • Concluzie: fii determinat în viață! Pe cât e posibil, fii mereu hotărât și determinat. Sigur, ia-ți un timp de reflecție, de cântărire, dar nu prea mult, nu la nesfârșit. Asta te va costa prea mult. Lui Dumnezeu Îi plac oamenii hotărâți (Ps 119:113).
  • Dumnezeu cel mai mult apreciază la oameni CREDINȚA. Acel „ceva” neverosimil ce mișcă inima lui Dumnezeu: „Femeie, mare este credința ta” (Matei 5:28) (femeia făcuse ceva nebunesc, nemaiauzit atingându-se de poala hainei lui Isus — ea, o femeie străină, și încă necurată după Lege). Ea a crezut, a îndrăznit, a acționat! Fă și tu așa!
  • Concluzie: credința înseamnă „încrederea neclintită în lucruri sperate, o puternică certitudine în lucrurile invizibile” (Evrei 11:1). Fii deci credincios! Prinde curaj! Treci peste barierele și limitele impuse de omenesc, de doctrinar, de religios. Ia Biblia în mână și acționează! Racordează-te la „ce este scris”!
  • E ușoară slujba de pastor? Mm... nu prea! Așa e când ai de a face cu oamenii. Ei, oamenii sunt diferiți. Foarte! Unii sunt foarte de treabă, evlavioși, omenoși, plini de viață și de multe ori mă inspiră, pe când alții... nu sunt de treabă, sunt firești, pesimiști, mincionoși, răi la suflet și nu mă inspiră deloc Dar Dumnezeu ne cheamă să ne depășim limitele și să avem răbdare, să-i iubim pe toți și să încercăm să le arătăm „o cale nespus mai bună”! Sunt mirat că unii pur și simplu nu vor să aibă o viață mai bună, nu vor să aleagă „o cale nespus mai bună” — stau în derizoriu, în frici, în inacțiune, în lumesc în mod voluntar...
  • Cea mai mare provocare a fost totuși lucrul cu cei credincioși... Cel mai des cu credincioși din alte Biserici care au cerut ajutor. Știți, un necredincios deseori vine la Domnul în smerenie, în spunere și dorință de schimbare... Cu credincioșii e un pic altfel. Ei operează cu modele, doctrine și tradiții... Din această cauză au mult de suferit. Dar Dumnezeu nu a intenționat asta. E nevoie de schimbare. Schimbarea e posibilă numai dacă ți-o dorești. Dacă crezi Cuvântul din toată inima și acționezi.
  • În loc de concluzii: Slavă Domnului că și credincioșii sunt diferiți. Mai avem parte și de bucurii Slavă Domnului că Dumnezeu are milă de toți. Și de mine.

Ruslan Stânga
pastor, Biserica Ben-Sion
Chișinău, Moldova

www.bension.md

Evenimente în curând

  • Odată la 3 luni

    Cursul Biblic „Bazele Bibliei” (10 sesiuni). — Scrie-ne să vorbim!

Nu uita să te abonezi

Dă-ne un LIKE pe Facebook

Facebook Pagelike Widget
Doar citind Biblia te poți convinge de unicitatea ei. Fă un google și descarcă o biblie gratuit. Citește-o încet, cu reverență, zilnic. Începe cu Cartea Coloseni sau Evanghelia după Marcu!