Spălarea picioarelor: Drepturi și responsabilități în creștinism sau De ce credința nu trebuie să fie o bătaie de joc?
„După ce le-a spălat picioarele, Şi-a luat haina şi S-a aşezat să mănânce din nou. El le-a zis: «Înţelegeţi ce v-am făcut? Voi Mă numiţi «Învăţătorul» şi «Domnul» şi bine ziceţi, pentru că sunt. Deci dacă Eu — Domnul şi Învăţătorul — v-am spălat picioarele, atunci şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Căci Eu v-am dat un exemplu, ca să faceţi şi voi aşa cum v-am făcut Eu vouă».”
Ioan 13:12-14, Biblia VDCVedem deseori în Biblie, inclusiv și în textul de mai sus (Ioan 13), o anumită „datorie” a credincioșilor. Isus Hristos o prezintă acest lucru ca fiind ceva extrem de important: „Sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora!”
Despre ce e vorba?
Domnul o spune, să fie clar. Deci NU este un comentariu personal sau o tălmăcire, ci o indicație directă: fiecare credincios are o datorie de făcut. Da, în lumina Noului Legământ, oamenii sunt chemați la dragoste și credință, dar anume această chemare implică chemarea Domnului la „spălarea picioarelor” acest lucru fiind o datorie a FIECĂRUI credincios.
Dar la ce se referă oare Mântuitorul? Chiar la spălatul picioarelor? Ce beneficiu spiritual ne-ar aduce acest „lavaj” al membrelor inferioare? Ce a vrut să zică Domnul Isus?
Cuvântul „dator” din greacă (limba în care a fost scris tot Noul Testament) apare ca ὀφείλω (opheílō) și apare ca termen din sfera jurisprudenței și înseamnă o obligație socio-economică și morală a omului față de alți oameni și divinitate. În Noul Testament ὀφείλω (opheílō) exprimă responsabilitate morală față de Dumnezeu și față de alți oameni.
Chiar de la începutul creației, primul om, Adam, este chemat, pe lângă multitudinea de drepturi, să fie și responsabil, adică „dator” să lucreze și să păzeasă Grădina Edenului (Gen. 2:15, Biblia).
Același lucru îl vedem, practic, la toți eroii credinței și parte din învățătura Mântuitorului. Ucenicii aveau responsabilități, femeile care-l însoțeau la fel.
Ce însemna pe timpul Domnului Isus spălarea picioarelor?
Spălarea picioarelor în antichitate era o procedură uzuală efectuată de un rob, slujitor sau un membru al familiei pentru cineva pus în cinste. Era vorba în primul rând de o necesitate indispensabilă a societății de atunci — drumuri extrem de prăfuite și încălțăminte care nu te proteja de praf. Ca să poți intra în casă și să stai la masă trebuia să te speli pe picioare că altfel ar fi fost neigienic și neplăcut având în vedere că masa se lua stând pe jos și nu pe scaune.
Spălarea picioarelor era și rămâne a fi simbolul unui act umil (presupunea o anumite incomoditate) și foarte necesar (pe atunci mult praf pe drumurile Israelului sec I).
Domnul a spălat picioarele ucenicilor invitându-i să „înțeleagă ceva” din aceasta. Spălarea picioarelor deci invită nu doar la smerenie voluntară de dragul Domnului Isus, ci și la reflecție profundă care să rezulte într-o stare după voia lui Dumnezeu.
E ușor? Nu cred. Dar, dacă ni se cere de Cel care ne-a creat și știe cum funcționăm, înseamnă că e posibil. Cu atitudinea corectă cu această „datorie” intri în plăcerea și binecuvântarea Domnului „cea mare”.
După cum „datoriile” cetățenilor unei țări asigură ordinea, siguranța și bunul mers în societate, tot așa și respectarea datoriilor sfinților duce la împlinirea intenției perfecte a Creatorului pentru toată omenirea: ordine, siguranță, bun-mers în lume sau într-un cuvânt BINECUVÂNTARE.
Când ai drepturi și privilegii, trebuie în mod necesar să ai și responsabililtăți, altfel e risc de nedreptate și haos. E intenția Creatorului să fie ordine și ca omul lui Dumnezeu să fie gata „să spele picioarele” altor crecindioși, adică să le slujească fâcându-le bine într-un mod practic și umil.
Mă gândesc, ce bine ar fi fost ca toți oamenii, mai ales credincioșii, să se țină și de „datorii” nu doar de drepturi. Să n-o ia prea ușor cu favoarea, harul sau statutul de copii de Dumnezeu răsfățați de prea mult har. Să fi fost doar drepturi, fără reponsabilități ar fi fost o gravă eroare de sistem. De ce? Pentru că asta ar împinge oamenii „cu aprobare de sus” să țină exclusiv la ei și la drepturile lor, propriile interese și plăceri. Așa toți oamenii ar deveni în consecință niște egoiști iresponsabili, iar lumea s-ar transforma în haos și debandadă. În fond, istoria a arătat că de multe ori așa a și fost și, din păcate, încă cam așa și este peste tot unde nu se respectă ordinea stabilită de Dumnezeu.
În concluzie, am scris despre chemarea de a sluji/ajuta oamenii din jur în nevoile lor, în special credincioșii născuți din nou. O datorie care nu se rezumă doar la ce trebuie să faci (că ar fi legalism), ci și la modul cum să o faci ca să fie bine-primit și plăcut Domnului: smerit și din toată inima, exact după modelul Domnului prezetat în seara din noaptea trădării. Nici mai mult nici mai puțin. Și textul din Ioan 13 (cu alte texte în tandem) vine să aducă lumină și cercetare vis-a-vis de această datorie a fiecărui credincios:
„Deci dacă Eu — Domnul şi Învăţătorul — v-am spălat picioarele, atunci şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Căci Eu v-am dat un exemplu, ca să faceţi şi voi aşa cum v-am făcut Eu vouă.”
Ioan 13:14-15, Biblia VDCÎntrebare pentru reflecție personală:
Care este acel „spălat de picioare” pe care-l faci în Biserica ta la moment?
Ruslan Stânga
pastor, Biserica Ben-Sion
Chișinău, Moldova
