Religie sau credință: tu alegi!
1. Contextul articolului
Intrând în hall-ul blocului unde locuim am fost cuprins de un sentiment de a-i mulțumi lui Dumnezeu cumva practic. Am zis: „Doamne, cum să-ți mulțumesc, ce să fac?” Am simțit în inimă un răspuns: „Ceva ce ar binecuvânta oamenii”. Am zis: „Voi scrie”. Asta este exact opusul a ceea ce îmi vine în mod natural. Normal e somnul, limonadele, umbrele și adăpostul pe lângă vre-un condiționer acum pe arșița asta, dar... Eu am hotărât să scriu ca să aduc poate cuiva vre-o binecuvântare. Scriu deci, pentru tine, dragul meu prieten
2. Să intrăm în subiect: ce înseamnă cuvântul „creștin”?
Demult observ că multă lume, din varii motive, confundă religia cu credința. Dar diferența este enormă! Nu o zic cu judecată, superioritate sau ceva de genul... Mă tem de Dumnezeu să o fac. Dar cred că foarte multă lume pur și simplu nu știe. Fie că nu a avut/nu are interes sau din lipsă de timp sau poate din alte motive, nu știu... Motivele, scuzele, justificările gen „n-am știut” — mereu vor exista. Dar asta nu te ajută mult. Rezultatul e același: nu știi un adevăr cu tot ce presupune acest fapt. Așadar, e bine să știi totuși măcar ceva despre subiect. Acum este o ocazie...
M-am gândit eu să explic pe scurt ce știu, în speranța că pot face azi cuiva un bine. Vă voi prezenta ce a zis Isus, fondatorul creștinismului, despre religie și religiozitate. El, fondatorul, are versiunea originală.
Pentru început
Ai știut că numele de „creștin” provine din grecescul Χριστιανός (Hristianos) și înseamnă „urmaș al lui Isus Hristos”? Numele de creștin este atestat prima data în istorie în Biblie la Fapte 11:26 (sec. I după Hristos) — un fel de poreclă atribuită credincioșilor din sec. I. De ce anume această poreclă? Pentru că prea mult semănau credincioșii de atunci cu ceea ce zicea și făcea Nazarineanul din Galileia pe nume Isus. Orice om (încă) este chemat în mod primordial să semene cu Isus în toate... inclusiv tu, dar mai ales cei ce se consideră creștini.
Porecla de „creștin” a devenit la început un nume frumos. Pentru acest nume puteai plăti cu viața. Cu trecerea anilor însă, a fi creștin a devenit doar un nume tradițional, majoritatea purtătorilor habar neavând ce înseamnă. Eu, de exemplu, mulți ani am purtat numele de creștin cu oarecare mândrie (id est religiozitate) habar-neavând că are de a face ceva cu Isus Hristos. Dar acele vremuri au trecut...
O primă concluzie
Primul pas în a explica religiozitatea este să înțelegem ce înseamnă a fi creștin. După ce am înțeles, să ne punem un pic pe gânduri și să decidem să vrem să fim ca Isus Hristos în toate. E un început bun.
3. Isus în ospeție la un fariseu — deconspirarea religiozității
Odată Isus este invitat la o masă de un om foarte religios, un fariseu (istoria o găsiți în Biblie, Luca 11:37) și Isus... ACCEPTĂ invitația! El, care cel mai mult a avut de suferit de la oamenii religioși, acceptă să prânzească acasă la un potențial-călău... De ce ar face Isus așa ceva? — poate vă gândiți. Dar așa e EL, Mântuitorul, așa a fost și rămâne, plin de bunătate și îndelung-răbdător, gata să ofere o a doua șansă tuturor care măcar un pic Îl caută, chiar și celor ce îl vor fi vândut.
Acceptând invitația la masă, Isus îi face în fond o favoare fariseului, se așează la masă și... din context înțelegem că așteapta să fie servit, să discute, să-i ofere fariseului atenție, timp, sfaturi, înțelepciunea și adevărul care duce la apropiere de Dumnezeu, la mântuire. Dar aici — surpriză mare! — preocuparea cea mare a fariseului s-a dovedit a fi faptul că Isus nu se spălase pe mâini! What??? — de parcă fariseul avea să mănânce cu mâinile lui Isus. De s-a supărat așa tare fariseul? Ce l-a deranjat? Care e logica?
4. Înțelegând gândirea fariseilor — ce mai religioasă mișcare din timpul lui Isus
Orice copil cu cunoștințe elementare ale Bibliei știe că nici pentru oamenii credincioși, nici pentru Dumnezeu, acest (spălarea mâinilor) și alte obiceiuri religioase nu au nimic de a face cu credința. Pentru oamenii religioși însă lucrurile stau altfel. Ei gândesc altfel. Să încercăm să-i înțelegem.
Fariseii, alături de alte mișcări religioase iudaice de la începutul sec I, aveau o serie de obiceiuri și datini preluate parțial din Legea lui Moise, dar reinterpretate în mod propriu. Cei mai stricți însă se pare că erau totuși fariseii — cea mai religioasă mișcare din timpul lui Isus. În opinia lor multitudinea de datini și tradiții instituite de oameni și ridicate la nivel de lege, onora pe Dumnezeu. Adevărul e că aceste practici nu doar că nu onorau pe Dumnezeu, dar nu onorau pe nimeni înafară de promotorii ei. Ritualurile și prescripțiile fariseice nu le găsim niciunde în Tora (Legea Mozaică), cel puțin eu nu le-am găsit. Datina includea astfel de practici precum spălarea exagerată și repetată a mâinilor, a hainelor, a ulcioarelor, chiar și a paturilor (Marcu 7:4). Nu era vorba doar de o chestiune de sănătate sau igienă, ci mai ales o preocupare spirituală. Ei, fariseii, credeau că prin contactul cu alți oameni (în piață de exemplu, sau într-un aumit anturaj) sau în contact cu alte lucruri te poți spurca — deci să cazi în dizgrație în Fața lui Dumnezeu (revin la acest concept un pic mai jos).
Mai aveau ei, fariseii, alte obiceiuri radicale și nesolicitate de Dumnezeu: să dea zeciuială din toate zarzavaturile și ierburile (chimen, mărar etc.), să-și lase soțile pe te miri ce motiv meargând pâna acolo că să-și justifice neglijezența față de propriii părinții atunci când aceștia aveau nevoie de ajutor prin instituirea practicii „Korban” (fariseii ziceau părinților „tot cu ce aș putea să te ajut este deja închinat lui Dumnezeu” — Marcu 7:11). Voi asta vă imaginați? Această religiozitate este atât de... răutăcioasă, egosită, hidoasă.
5. Dumnezeu nu cheamă oamenii la religie, ci la relație prin credință
Dumnezeu nu cheamă oamenii la religie ci la relație prin credință. Isus, Fiul lui Dumnezeu, explică că Dumnezeu nu e preocupat de ulcioare, spălări și datini apăsătoare, ci de inima omului. Ea, inima trebuie să fie bună, curată și mai ales — împlinitoare de Cuvânt. Tot Isus explică că Cuvântul (Legea și proorocii) poate fi împlinit prin 2 mari porunci: 1) iubirea din tot sufletul a Creatorului și 2) iubirea aproapelui ca pe sine însuși (Marcu 12:30-31) — acestea fiind taina ținerii tuturor poruncilor. Isus concluzionase acest lucru în dialog cu un cărturar și... cărturarul îi dădu dreptate neavând ce să-I reproșeze (Matei 22:36-39).
Ce e bine de știut e că obiceiurile fariseice NU au fost rânduite de Dumnezeu, ci de oameni. În unele cazuri chiar cu intenții bune. Dar așa este omul, greșește mai mereu, pe când Cuvântul Domnului rămâne în veac, pe el te poți baza în orice vreme. Înțelegeți de ce insist atât de mult pe Cuvânt?
Pentru oamenii religioși ele, ritualurile contează foarte mult pentru că, în opinia lor, asta cumva le subliniează identitatea făcând totodată pe plac și lui Dumnezeu. În lumina lor, dacă nu le respecți te spurci... deci devii blestemat. Ce deviere de la scopul și metodele de sfințire ale lui Dumnezeu!
Da, anumite ritualuri, tradiții, obiceiuri prinse din scurgerea anilor într-un fel sunt inevitabile, dar ele nu trebuie să contrazică Scriptura ci să o împlinească, să o afirme, să o onoreze.
6. Inutilitatea practicilor religioase
Ca și majoritatea datinilor, rigorile lor sunt greu de respectat. De fapt ele nici nu pot fi respectate de nimeni, prea riguroase. Isus zice:
„Vai și de voi, învățători ai Legii”, a răspuns Isus. „Pentru că voi puneți pe spinarea oamenilor sarcini grele de purtat, iar voi nici măcar cu unul din degetele voastre nu vă atingeți de ele.”
Luca 11:46, Biblia VDCDar cel mai paradoxal este știți ce? Că aceste datini nu aduceau absolut nici un folos spiritual nimănui. Ba din contra — făceau rău sufletului și societății pentru că puneau poveri suplimentare asupra oamenilor — poveri pe care Dumnezeu niciodată nu le-a rânduit. Domnul Isus a spus-o destul de dur:
Isus le-a răspuns: „Fățarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, după cum este scris: «Norodul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, dând învățături care nu sunt decât niște porunci omenești». Voi lăsați porunca lui Dumnezeu și țineți datina așezată de oameni, precum spălarea urcioarelor și a paharelor, și faceți multe alte lucruri de acestea”. El le-a mai zis: „Ați desființat frumos porunca lui Dumnezeu ca să țineți datina voastră!”
Marcu 7:6-9, Biblia VDCDur. Foarte dur. Dar Isus avea acest drept, dreptul ca nimeni altul la copyright. Isus — cel care a dictase prin Înger lui Moise Legea — era vădit deranjat de modul cum oamenii îi răstălmăcesc intenția ducând-o la derizoriu. Cuvintele lui Dumnezeu schimonosite de unii, de cele mai multe ori intenționat ca să pice bine, în folos propriu.
„Ați desființat frumos porunca lui Dumnezeu ca să țineți datina voastră!” (Marcu 7:9)
Acolo la masă, Isus întristat de răutatea lor, le spune verde în ochi că ei, fariseii, și celelalte elite religioase (cărturarii, saducheii, irodianii) au desființat de facto poruncile lui Dumnezeu în folosul datinilor lor. S-a ridicat și a plecat. Nu mai cred că a mai stat să mănânce într-o astfel de atmosferă... Atmosfera deci contează. Dumnezeu Își dorește o atmosferă de credință, dragoste și evalavie nu religiozitate. Într-o astfel de atmosferă de multe ori El „se scoală și pleacă”. Iată un al 2-lea pas în a înțelege contrastele religiozității cu credința.
7. Ce (chiar) spurcă pe om
Isus explică totuși ce spurcă de fapt pe om ca să nu creeze impresia falsă că chiar nimic nu contează în umblarea cu Dumnezeu:
El le a mai zis: „Ce iese din om, aceea îl face necurat. Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, desfrânările, hoțiile, uciderile, adulterele, lăcomiile, răutățile, înșelăciunea, nerușinarea, invidia, blasfemia, trufia, nechibzuința. Toate aceste rele ies dinăuntru și îl fac pe om necurat”.
Marcu 7:20-23, Biblia VDCEste totul clar sper, adică ar trebui să fie. Sunt lucruri care te îndepărtează de Dumnezeu, dar acelea nu au nimic de a face cu spălările, ritualurile și lucruri de o aparență evlavioasă.
Un al 3-lea pas în a înțelege religiozitatea: când omul vrea să ajungă la Dumnezeu prin anumite fapte proprii constrândgându-l întru-un fel pe Dumnezeu să-i primească. Poate cineva să-l constrângă pe Dumnezeu arătându-i cu degetul la o listă cu fapte aparent bune? Evident, nu! Orice om e păcătos înaintea lui Dumnezeu și lipsit de slava Sa (Romani 3:23).
Dumnezeu zice clar: „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8-9).
Deci prin credință, nu prin fapte ca nu cumva să se laude cineva cu ceva înaintea lui Dumnezeu. Evident că credința adevărată va genera neapărat fapte bune, multe fapte bune. Ele totuți conteză foarte mult. Însă acestea vor fi înfăptuite nu pentru a aduce mântuire, ci pentru că deja a adus mîntuire celui ce a crezut în Hristos și urmează din inimă pe Învățăturile Sale care sunt nimic altceva decăt Voia lui Dumnezeu Tatăl.
Problema fariseului din istoria noastră, în fond, ca și a multor oameni religioși era (și din păcate încă mai este) că Isus și alții ca Isus (creștinii) nu se conformau tradițiilor pe care ei, fariseii, le considerau sfinte, aducătoare de binecuvântare. Iată că am ajuns la al 4-lea pas în a înțelege religiozitatea: ești religios știi când? Când tu vrei ca alții să fie exact ca tine: să creadă ca tine, să facă tot ce faci tu, să vorbească ca tine, să țină tradițiile și obiceiurile tale... Și asta tot în lipsa vre-unui cuvânt sau indicații din partea lui Dumnezeu.
Aceasta este religiozitatea despre care am vrut să vă scriu. Ea ucide. A ucis mult în istorie. Păziți-vă de religiozitate! Cruciadele. Inchiziția. Pogroamele și multe altele — toate realizate de așa ziși „creștini” în numele creștinismului. Ce oroare!.. Eu nu mă asociez deloc cu acest gen de creștini și creștinism, cu o asfel de Biserică, pentru că nu este creștinism, este fariseism. Aceasta este religiozitatea ce contrastează izbitor cu credința despre care vorbește Isus. Păziți-vă deci de religiozitate, căutați credința.
8. Îndemn la acțiune
Sfat 1: Să nu fim deci religioși. Să fim credincioși
Dumnezeu nu are (și niciodată nu a avut) nevoie de o religie, ci de o relație. Creștinismul este singura religie din lume care niciodată nu ar fi trebuit să fie o relige. Dar este nevoie să cunoști „gândul lui Hristos” (1 Corinteni 2:16). Citește deci Biblia zilnic ca să-L afli! Un alt nume al lui Isus Hristos este Dumnezeu Cuvântul:
Era îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu”.
Apocalipsa 19:13, Biblia VDCSfat 2: Mergi la Biserică!
Ce am scris mai sus, nu înseamnă să nu mai mergi de-acum încolo la Biserică sau să te izolezi de alți credincioși. Nicidecum! Ba din contra, mergi! Chiar mai mult ca înainte! Numai cu o nouă atitudine, cu o nouă perspectivă. Intră în ascultare de preoți, pastori, duhovnici — de liderii Bisericii locale care manifestă frică de Dumnezeu și avansează în harul și cunoașterea lui Dumnezeu în dragoste!
Într-zi (foarte curând) Hristos va reveni a doua oară după Biserica Sa. Restul nimic nu va conta. Nimic. Deci, să faci parte dintr-o Biserică locală, să o frecventezi, să o cinstești, să o iubești este crucial și extrem de plăcut lui Dumnezeu. La asta este chemat orice creștin (urmaș al lui Hristos) indiferent de denominație sau confesiune creștină. Viața separată de Biserica locală nu e biblică.
Sfat 3: Nu judeca alte biserici. Nu e treaba noastră
A lui Hristos Isus sunt toate Bisericile din lume, indiferent de denominație (în lume sunt mii de denominații creștine — vreo 40 mii, cele mai mari ca număr fiind Catolică, Protestantă și Ortodoxă), dar nu toate Bisericile sunt la fel. Chiar și în cadrul aceleiași denominații Bisericile locale sunt FOARTE diferite. Pericolul de a judeca sau a critica sau a defăima este foarte mare. Dar tu nu te lăsa prins în laț. Dumnezeu zice că fiecare va da socoteală de sine însuși înaintea Judecătorului Suprem (Romani 14:12), deci să te lupți cu alți creștini este o mare eroare, probabil eroarea secolului.
Nu ar trebuie să arătăm cu degetul, sau să ne facem griji precum fariseul din Luca 11 că credinsiosul din Biserica X sau Y „mănâncă cu mâinile nespălate”, se închină în mod diferit sau ceva de genul. Nu e treaba noastră! Vorba apostolului Pavel din Romani 14:4:
„Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuşi va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să stea.”
Romani 14:4, Biblia VDCAșadar, treaba stăpânului cu robul său, indiferent de Biserică. Noi să ne trăim pe deplin convingerile lăsându-ne tot mai mult călăuziți de Duhul Sfânt afirmând gândul lui Hristos (Biblia) și făcând Voia Sa în sfințenie.
Sfat 4: Alege o Biserică care îți place și care ți se pare după Scripturi
Alege Biserica care îți place, care merge pe o cale bună, care onorează Cuvântul și te zidește personal. Fă asta fără a critica sau a disprețui alte Biserici a lui Hristos.
Ca să ai discernământ în a alege vezi ce zice Însuși Isus și apostolii despre o Biserica bună citind Biblia atent și sistematic, în spirit de rugăciune. Integrează-te într-o Biserică unde poți fi parte slujind cu dăruire și urmându-L pe Hristos în cel mai frumos mod iubindu-ți frații și surorile. Asta te va face fericit! Iar pe Domnul Îl va onora!
Ruslan Stânga
pastor, Biserica Ben-Sion
Chișinău, Moldova
