Răspuns lângă pat
Seara ajunului de Crăciun, 24 decembrie 2020 a fost memorabilă. Memorabilă în sensul de punct de cotituă în viața mea. Să vă spun și de ce dacă tot v-am intrigat
După o întâlnire călduroasă cu cei dragi (familia mea și membrii Bisericii Ben-Sion), după o seară de laude, cântări, rugăciuni și pur și simplu discuții plăcute în jurul mesei, am ajuns acasă. Bucuros, entuziasmat, mulțumitor. Acasă e bine. Aici am „aterizat” după o zi plină.
Mă pregăteam de somn. Nu-mi aduc aminte detalii — apropos, încă un motiv în plus să fiu mai disciplinat în scrierea jurnalului zilnic. Sunt momente și trăiri care pur și simplu trec în umbra uitării deși nu ar trebui — dar de obicei înainte de culcare fac o mică trecere în revistă a zilei. O scanare de evenimente, contexte, vorbe, gânduri și trăiri...
La ce mă gândesc eu de obicei seara?
Mă gândesc la prestația mea ca om: ce greșeli am făcut, unde am dat pe alături, unde a fost drept în țintă, ce ar fi trebuit să fac în situația cutrare sau cutare... Chem prezența Domnului peste gânduri și planuri. Numaidecât! Așa vine bucuria și gratitudinea. Fără ele sentimentul de auto-critică poate aduce întristare și amărăciune nedumnezeiască care te bucșește în labirinturi încurcate. În fine... mă gândeam eu la lucruri, la Biserică.
Eram lângă patul meu. Toți dormeau, din câte îmi amintesc. Orice om, ca și un aluat plămădit, are nevoie de momente de liniște, de răgaz, de o pauză care să ajute urechile să devină bune de auzit... (vorba Mântuitorului: „cine are urechi de auzit, să audă”).
De data asta nu eram în genunchi, nici în rugăciune. Pur și simplu stăteam înaintea Domnului. Lângă pat. Mă întrebam ce să fac ca lucrarea cu Biserica să propășească.
În trecut mai întrebasem pe Domnul aceeași întrebare, și am primit răspunsuri, nu zic, dar acum era diferit... Acum, el, răspunsul revelator a venit... ca din senin. De fapt nu „ca din”, dar chiar din senin.
Deodată am auzit în cuget o voce care zicea așa: „Atâta timp cât Biserica nu e proiectul tău prioritar, propășirea pe care ți-o dorești nu e posibilă.”
Am căscat ochii zicând: „Hm... Wow!” Am strecurat răspunsul prin minte și... se potrivea. Abia atunci am realizat că deși Biserica (trupul lui Hristos) era oarecum importantă pentru mine, dar în fapt nu era „number one”, nu era... Am recunoscut imediat faptul și printr-o glăsuire sinceră și fără să ezit am zis Domnului „Iartă-mă Doamne! De azi înainte... number one”.
Am mai auzit — tot în cuget — ca o adăugire la răspunsul mult-așteptat:
„Asta e valabil și pentru ceilalți membri ai Bisericii Ben-Sion.”
M-am ridicat de jos. Am primit. M-am bucurat. Am mulțumit.
Duminica următoare am împărtășit acest lucru cu oamenii din Biserică. Am văzut că o bună parte au fost atinși...
Iată așa Biserica Ben-Sion a devenit proiectul meu de viață prioritar. Pe lângă alte proiecte importante — acesta este number 1. Am racordat respectiv acele ceasului, coapsele minții și bătăile inimii. Merg așa în anul 2022 nerăbdător să văd cum mă va călăuzi Dumnezeu.
Și totul a început cu o reflecție liniștită lângă pat...
Sper să vă fie de folos. Sper să vă provoace la ceva de gândit care să ducă la binecuvântare și împlinire.
Cu gânduri bune,
Ruslan Stânga
pastor, Biserica Ben-Sion
Chișinău, Moldova
